| Varroa destructor | |||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 | |||||||||||||||
| Clasificare ştiinţifică | |||||||||||||||
| |||||||||||||||
| Nume binomial | |||||||||||||||
| Varroa destructor Anderson & Trueman, 2000 | |||||||||||||||
Varroa destructor (Anderson & Trueman) este un parazit acarian extern care atacă albinele melifere din speciile Apis cerana şi Apis mellifera. A fost descris ca Varroa jacobsoni de către Oudemas din insula Java în 1904. Numele Varroa destructor a fost dat de către Anderson şi Trueman în anul 2000, după ce au studiat secvenţe din gena mtDNA Co-I şi caracteristicile morfologice ale mai multor populaţii de Varroa jacobsoni din lume. Acarianul era cunoscut printre oamenii de ştiinţă cu numele de Varroa jacobsoni (Oudemans 1984), care nu poate fi întâlnit decât în sud-estul Asiei, în ţări ca Malaezia sau Indonezia, unde atacă albinele melifere din specia Apis cerana.
Acarienii Varroa au fost descoperiţi pe insecte care se hrănesc cu nectar şi polen adunate din flori, cum ar fi bondarul Bombus pennsylvanicus, gândacul scarabeu Phanaeus vindex şi Palpada vinetorum (Kevan et al. 1990).
Distribuţie[]
Varroa a fost găsit pentru prima dată în Indonezia, în 1904 de către Oudemans. În România a fost descoperit de Örösi-Pal în 1975. În Germania, Varroa a fost adus în 1977, când Institutul apicol Oberursel a început un studiu asupra albinelor melifere asiatice (Apis cerana).
Acarianul Varrooa jacobsoni este agentul patogen răspunzător pentru boala parazitară numită Varrooză.
Diferenţe morfologice - Ciclul Varrooa[]
Masculii şi femelele sunt diferite sub aspect morfologic. Corpul femelei este aplatizat, transversal oval, are o lungime de de 1,1 mm şi o lăţime de 1,6 mm, are culoarea maro-roşiatică şi este prevăzut cu patru perechi de picioare. Ea se fixează pe albinele adulte pe torace, abdomen şi membre, hrănindu-se cu hemolimfa acestora. În perioadele de înmulţire depune în medie 7-8 ouă în celulele cu puiet, din care, după două zile ies larvele, care se hrănesc cu hemolimfa larvelor şi nimfelor de albină (preferă pe cele de trântori. După o săptămână de la eclozionarea ouălor, larvele de Varroa se transformă în adulţi, ce se împerechează în celulele căpăcite, înainte de eclozionarea albinelor. Masculul este mai mic, are o formă rotundă şi e alb-cenuşiu. Asemenea trântorilor, moare după împerechere, din celule ieşind numai femele împerecheate, care trec apoi pe albinele lucrătoare, trântori şi matcă, unde se hrănesc cu hemolimfa acestora, şi ciclul se reia. Albinele infestate cu Varrooa prezintă malformaţii, aripi deformate şi mor prematur.