Apicultura Wiki
Advertisement

Mierea nu trebuie să conţină corpuri organice sau neorganice străine de compoziţia sa, cum ar fi: mucegaiul, insectele, fragmentele de insecte, puieţi sau impurităţi, când mierea este comercializată ca atare sau utilizată în alt produs pentru consumul uman.

Caracteristicile mierii:

  • nu are gusturi sau mirosuri străine;
  • nu este începută fermentaţia sau fierberea;
  • nu este încălzită atât de mult încât enzimele sale naturale să fie distruse sau inactivate;
  • nu are o aciditate modificată artificial.

Mierea nu trebuie să conţină substanţe peste limitele prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru a nu periclita sănătatea umană.

Conţinutul aparent de zahăr calculat ca zahăr invertit este:

  • la mierea de flori - minimum 65%;
  • la mierea de mană şi la amestecurile din miere de flori şi miere de mană - minimum 60%.

Umiditatea:

  • în general - maximum 21%;
  • la mierea de Calluna vulgaris şi la mierea de trifoi - maximum 23%.

Conţinutul aparent de zaharoză este:

  • în general - maximum 5%;
  • la mierea de mană şi la amestecurile din miere de mană şi miere de flori, miere de salcâm, de levănţică şi de Banksia menziesii - maximum 10%.

Conţinutul de substanţe insolubile în apă este:

  • în general - maximum 0,1%;
  • la mierea presată - maximum 0,5%.

Conţinutul de minerale (cenuşă) este:

  • în general - maximum 0,6%;
  • la mierea de mană şi amestecurile din miere de mană şi miere de flori - maximum 1%.

Aciditatea - maximum 40 - miliechivalenţi - acid per 1.000 g.

Activitatea diastazică şi conţinutul de hidroximetilfurfurol (HMF) determinat după procesare şi amestecare sunt:

  • activitatea diastazică (Scara Schade) este în general de minimum 8 şi de minimum 3 la mierea cu conţinut scăzut de enzime naturale, de exemplu de chitru, şi cu conţinut de HMF ce nu depăşeşte 15 mg/kg;
  • conţinutul de HMF - maximum - 40 mg/kg.

Metodele de prelevare a probelor şi de analiză necesare pentru verificarea compoziţiei şi caracteristicilor mierii sunt conforme cu STAS 784/3-89 "Miere de albine. Metode de analiză".

Advertisement